Viaggio (Călătorie)


Nella foto sono io, dopo 16 anni, in gran serietà, davanti al liceo che ho frequentato.

 

Mentre ricordo, sento ancora come dei brividi dentro… dovrò ritornare, ma con molto più tempo a disposizione.

Viaggio del 7 – 8 agosto 2015

Un giorno e mezzo… un giorno e mezzo di emozioni, ricordi, assaggi, SENTIRE…
Un breve viaggio in Romania, parte molto importante di me, viaggio dentro me stessa. Quel viaggio che aspettavo da troppi anni, undici e mezzo, per precisione.
Poco dopo il mio arrivo, ho avuto l’occasione di cenare in un posto meraviglioso, la “Locanda degli escursionisti”, che sembrava non c’entrasse niente con il resto della città e tra vari cibi, ho assaporato uno che conteneva ciò che nello stesso istante mi ha riportato nella mia infanzia, una spezie… una sola spezie e mi trovavo lì, assieme alla mia nonna, in campagna, in un luogo felice. Momento magico.
Nella stessa sera ho visitato il centro di Bucarest, le sue magnifiche fontane d’acqua che giocavano con i colori nel buio della notte, palazzi giganteschi e vie nel vecchio centro piene di locali, gente, vita… mi sono sentita straniera, turista straniera, non conoscevo niente, riuscivo soltanto a capire tutto quello che si parlava, però sembravo appartenere ad altri luoghi. Soltanto il giorno seguente mi avrebbe riportato nei posti a me famigliari.
Pochissime ore di sonno per colpa delle emozioni, ed eccomi in macchina verso… ME. Avevo bisogno di ricordare le vie, posti in cui ho vissuto ed ecco che appena raggiunta l’entrata della città, dentro la mia testa si è aperta un’intera mappa. Non ci potevo credere. Erano anni che non riuscivo a ricordare. Sapevo tutto! Era bastato avvicinarmi fisicamente ai miei vecchi posti per riavere i ricordi. Non so esprimere le mie emozioni, forse in quel momento ero come un bambino che aveva appena ricevuto qualcosa che desiderava con ardore. Ho ripassato tutti i luoghi per me importanti ed espressivi… wow! WOW! Che gioia! Se un cuore potesse veramente esplodere di troppe emozioni, quello era il momento adatto.
Siccome il mio viaggio sarebbe finito con l’incontro dei colleghi delle superiori, non poteva mancare nei miei futuri ricordi la foto che ho allegato, scattata sulla panchina del liceo, dove ho passato quattro importantissimi anni e creato forti legami con persone che fanno parte di me tuttora. Ero impaziente di rivederli. Molti di loro non li vedevo dal 1999. Altre emozioni infinite, altri ricordi… ho ritrovato anime come me, contente, felici di rivederci e riabbracciarci. Eravamo quasi come nei tempi del liceo. Leggermente cambiati fisicamente, però sempre noi, li stessi. In quelle ore passate assieme, mi sono sentita come sedici anni fa. Cambiamo, ci lasciamo modificare dalle situazioni, società, persone incontrate nel nostro cammino, abbiamo sfumature diverse, però il nostro spirito è lo stesso e non aspetta altro che essere ritrovato.
Ho ritrovato gran parte di me stessa. Sono io, Gio, la bambina, l’adolescente sempre sorridente, ottimista e felice di vivere… un corto viaggio si direbbe. È stato il viaggio più significativo e importante che potessi fare. Un tuffo dentro di me.
Un giorno e mezzo pieno, pienissimo di emozioni … ciò che ci rende felici!

***

In timp ce-mi amintesc, simt ca și un tremurat interior… trebuie să mă reîntorc, dar cu mult mai mult timp la dispoziție.

Călătoria din 7 – 8 august 2015

O zi și jumătate, o zi și jumătate de emoții, amintiri, gustări, TRĂIRI…
O scurtă călătorie în România, parte foarte importantă din mine, călătorie înăuntrul meu. Acea plimbare pe care o așteptam de prea mulți ani, unsprezece și jumătate cu exactitate.
Puțin timp după sosirea mea, am avut ocazia să mă așez într-un loc minunat, “Hanul drumeților”, care părea fără legătură cu restul orașului și printre diferite mâncăruri am gustat acel ceva ce m-a dus în același instant, cu mintea în copilărie. Eram din nou copilă… un simplu condiment, mărarul, m-a recondus acolo, cu bunica la țară, într-un loc fericit. Moment magic.
Apoi am vizitat Bucureștiul cu minunatele fântâni de apă, care se jucau cu culorile în întunericul nopții, palatul, construcții enorme și străduțele din vechiul centru, pline de locande, lume, viață… m-am simțit străină, turistă străină, nu cunoșteam nimic, reușeam doar să înțeleg tot ce se vorbea și totuși mă simțeam ca și cum aparțineam altor locuri. A doua zi urma sa mă va readucă în locuri mie familiare.
Puține ore de somn,din cauza emoțiilor și iată-mă în mașină, spre… MINE.
Aveam nevoie să-mi reamintesc străzile, locurile în care am trăit și de cum am ajuns la intrarea orașului, în creierul meu s-a deschis o întreagă hartă. Nu reușeam să cred. Erau ani de zile de când mă străduiam să-mi amintesc, fără rezultate… Acum știam tot! A fost suficient să mă apropii fizic de ceea ce-mi lipsea, pentru a reavea amintirile mele. Nu știu să-mi exprim prea bine senzațiile, dar cred că eram ca un copil mic, care primise un cadou pe care-l aștepta cu nerăbdare de foarte mult timp.
Am trecut prin toate locurile pentru mine semnificative… wow!WOW! Ce bucurie! Dacă o inimă ar putea exploda, acela era momentul potrivit.
Cum că această călătorie urma să se termine cu reîntâlnirea colegilor din liceu, nu putea lipsi din viitoarele mele amintiri o fotografie, cea atașată, făcută pe banca liceului unde am petrecut patru ani importanți și am strâns relații importante cu persoane care încă mai fac parte din mine. Pe mulți nu-i întâlneam din 1999. Alte infinite emoții, altre amintiri… Am regăsit suflete ca mine, bucuroase, fericite de a ne reîntâlni și îmbrățișa. Eram aproape ca-n timpul liceului. Un pic schimbați fizic, dar noi, aceeași. În acele ore petrecute împreună m-am simțit ca pe timpul adolescenței.
Ne schimbăm… ne lăsăm modelați de situații, societate, persoane întâlnite pe parcursul nostru de viață, avem culori, nuanțe diferite, dar spiritul nostru este același și nu așteaptă nimic altceva decât să fie regăsit.
Am regăsit o parte din mine. Sunt eu, Gio, aceeași, copila, adolescentă mereu zâmbitoare, optimistă și fericită de a trăi nenumărate sentimente.
S-ar spune o călătorie scurtă…
A fost călătoria cea mai semnificativă, importante, pe care aș fi putut-o face.
O scufundare în mine. O zi și jumătate plină, foarte plină de emoții… ceea ce ne face fericiți!

Essere o apparire?

Creiamo un mondo basato sull’apparenza,
sulla bellezza socialmente costruita,
un mondo finto, superficiale
invece di mettere le basi sulla bellezza interiore
e valorizzare le differenze individuali
per costruire un mondo sano, vivo, fiorente.

Creem o lume bazată pe aparențe și
pe frumusețe construită social,
o lume falsă, superficială,
în loc de a valoriza diferențele individuale
și a pune bazele pe frumusețea interioară,
pentru a construi o lume sănătoasă, vie, înfloritoare.

Foto modificata
Fotografo: http://www.dorinmihai.com

Ama! 

Ehi, fermati un attimo!
Fai un bel respiro e comincia ad amare…
incondizionatamente.
Ama per il piacere di farlo!
Mettiti alla prova.
Una volta superata, non vorrai più smettere…

***

Hei, oprește-te un pic!
Respiră profund și începe să iubești…
în mod necondiționat.
Iubește de plăcerea de a iubi!
Pune-te la încercare.
Odată ce o vei depăși,
nu vei mai vrea să te oprești…

Lottate! – Luptați!

Infrangi il duro guscio del “io non posso”
e vola libero nell’aria del “io posso”

Capita a tutti di sentirsi bloccati, tristi, angosciati… momenti in cui pensi che non ne uscirai più fuori. Non affondate nella sensazione di lamentela e soffocamento, nella tristezza, rabbia, angoscia! Esse condizioneranno la vostra vita, la negatività e il pessimismo si impossesseranno del vostro punto di vista.
Lottate! Amatevi! Fate un grande sforzo di ottimismo! Sforzatevi di vedere il lato buono delle cose, superando un passo alla volta ogni ostacolo.
La negatività si elimina con la positività. C’è sempre qualcosa di buono nelle nostre vite, basta cambiare il nostro modo di guardare per renderci conto. La nostra mente è un potentissimo strumento che può cambiare l’inferno che c’è in noi in paradiso.
Sognate, datevi dei obiettivi da raggiungere. Essere profondamente motivati, ci aiuta a cambiare il nostro percorso di vita.
Non limitatevi in nessun modo!
Siamo noi stessi che decidiamo qual è il momento giusto o sbagliato per realizzare qualsiasi cosa, siamo noi che decidiamo  in quale modo sentirci.
Lottate e cominciate a sorridere!
Un caldo abbraccio, guerrieri!
Giorgiana.

                                    ***

Rupe coaja tare a lui “nu pot”
și zboară liber în atmosfera lui “eu pot”

Se întâmplă fiecăruia dintre noi să se simtă blocat, trist, suferent… momente în care crezi că nu vei mai ieși la suprafață. Nu vă scufundați în sentimentul de plângere și sufocare, în tristețe, mânie, durere! Acestea vă vor condiționa viața, negativitatea și pesimismul vor intra în posesia punctului vostro de vedere.
Luptați! Iubiți-vă! Faceți un mare efort de optimism! Străduiți-vă a vedea partea bună a lucrurilor, depășind pas cu pas fiecare obstacol.
Negativitatea se elimină cu pozitivitatea. Există întotdeauna ceva bun în viața noastră și este de ajuns să schimbăm modul de a privi, pentru a realiza acest lucru. Mintea noastră este un instrument puternic care poate schimba iadul care este în noi în rai.
Visați, dați-vă obiective de atins. A fi profund motivați, ne ajută să schimbăm percursul propriilor vieți. Nu vă limitați în nici un fel!
Noi decidem care este momentul potrivit sau nepotrivit pentru a realiza orice, noi decidem în ce fel vrem să ne simțim.
Luptați și începeți să zâmbiti!
O caldă îmbrățișarea, războinicilor!
Giorgiana

Foto:https://www.facebook.com/Yogananda.Kriya.Yoga

Farfalle – Fluturi

Da bambina, dovevo viaggiare spesse volte sul treno.
Salivo e cercavo un posto al finestrino, sul quale quando si appannava
disegnavo col dito vari personaggi che prendevano vita
e incominciavano a comunicare con me.
I disegni più belli erano le farfalle,
mi ringraziavano e spiccavano il volo sotto il mio sguardo incantato.
Da grande… beh! Le materializzo sul palmo della mano.

~~~

Copilă fiind, deseori trebuia să călătoresc cu terenul.
Mă urcam și căutăm un loc la geam,
geamul pe care imediat ce se aburea, desenam cu degetul
diferite personaje care se animau si-ncepeau să comunice cu mine.
Desenele cele mai frumoase erau fluturii
care-mi mulțumeau și își luau zborul sub privirea mea încântată.
Mare fiind… ei bine, le materializez pe palma mâinii.

Foto dal web

Magie sau miracol? Indiferent de felul în care numiți evenimentele inexplicabile, ceea ce contează este să credeți că ele există.

fb_img_1481561501671

Cuvântul magie indică o tehnică, care are scopul de a influența evenimentele și a domina fenomenele fizice și ființele umane, cu voința. Este magic ceea ce obțin în urma unei transformări interne. Este un eveniment inexplicabil, mai presus de legile naturale, asa cum definim și miracolul (de la latinescul “miraculum”, lucru minunat). În teologie este considerat un eveniment extraordinar realizat de către Dumnezeu însuși, în mod direct sau printr-una din creaturile sale. În limbajul comun, prin extensie, termenul miracol indică, de asemenea, un eveniment excepțional care stârnește mirarea.

Drept urmare, numiți cum doriți ceea ce vă voi povesti, nu contează definiția, ceea ce contează este să credeți că există miracole sau lucruri magice, astfel încât acestea să aibă loc în viața voastră.

Aveam în jur de doisprezece ani și negăsind nici un copil cu care să mă pot juca, luai decizia de a pleca să mă plimb. Îmi schimbai pantalonii, îmbrăcai jacheta de sex masculin, rămasă mică fratelui meu și devenită a mea și ieșii să hoinăresc pe străzile orașului. În mod normal, nu dădeam prea multă importanță lucrurilor pe care le purtam, dar anul acela era diferit, aș fi vrut să mă îmbrac mai bine, sau cel puțin ca hainele mele, chiar dacă erau utilizate și reutilizate, să fii fost măcar de o culoare care să mi se potrivească … “încă un pic de răbdare”, mi-am spus, anul viitor cu siguranță aș fi avut o jachetă doar a mea, mama îmi promisese. Gândurile rele care încercau să-și facă drum în inima mea, din fericire avură o scurtă durată, pentru că bulevardele orașului emanând o atmosferă ludică, formată din lumini, culori, pomi de Crăciun și diverse creații artistice care înconjurau ferestrele caselor și vitrinelor, ocupară  locul lor, transformându-le în bucurie. Acea explozie de culori devenise ghidul meu, pana când privirea mi se opri deasupra unei mică vitrină. “Wow!”, în fața unei genți, se afla o pereche de mănuși combinate cu un fular de lână. Nu mai văzusem niciodată mănuși atât de frumoase. Negre, o parte de blană sintetică urma să acopere încheieturile mâinilor, iar pe spatele mănușilor, o fâsie de strasuri în formă de stele le dădea o notă de eleganță. Îmi apăreau ca un miraj. Le doream! Le doream cu orice chip. Nu dorisem niciodată, ceva atât de mult. Mâinile mele goale, aproape înghețate, s-ar fi simțit extraordinar de bine în acele mănuși magnifice și eu n-aș fi dorit nimic altceva pentru întreaga perioadă de iarnă. În buzunar aveam doar o monedă de mică valoare … Inconștient, am început să mă rog: “Doamne, te rog, ajută-mă să le obțin, nu vreau nici mai mult nici mai puțin, as vrea doar suma exactă pentru a le cumpăra, nu cer nimic altceva! Te rog, cred că le merit, practic nu cer mai nimic, niciodată …” Nuuu, gândurile rele, în ciuda puterii voinței mele, începeau să recupereze rapid locul de unde câteva minute înainte fuseseră alungate. Bucuria începea să dispară lăsând spațiu tristeței și conștientizării sărăciei mele materiale. Trebuia să continui să accept faptul că nu-mi puteam permite să cumpăr nici măcar acea pereche de mănuși, chiar dacă nu costau prea mult. As fi putut insista cu mama să mi le cumpere, dar capriciul meu, pentru că până la urmă exact asta era (cum că nu erau indispensabile), ar fi însemnat să provoace un sentiment de vinovăție în mama, pentru faptul că nu reușea să-mi cumpere mai multe lucruri. În timp ce decideam să renunț la dorința mea inutilă, în mijlocul tuturor acestor gânduri amare, apăru unul mai dulce. Moneda din buzunarul meu era suficientă pentru a cumpăra lozul cel mai ieftin.”De ce să nu-l cumpăr?” Un minut mai târziu, stând pe o bancă, cu degetele mâinilor care tremurau de frig și emoții, răzuiam lozul care urma să devină minunatele, magicele mele mănuși noi. Răzuiam și mulțumeam, pentru că în adâncul inimii deja știam că voi primi rodul dorinței mele. Și așa a fost! Câștigai cifra exactă pentru costul acelor mănuși dorite asiduu.

Nu mi s-a mai întâmplat niciodată un alt episod similar, dar cu siguranță nu am mai crezut cu o asemenea forță și convingere ca în acel moment. Exact aceasta este cheia magiei, a crede cu tot cugetul. 

CRACIUN MAGIC SI FERICIT!

“Cine nu crede în magie este destinat să nu o întâlnească niciodată.” Roald Dahl

Foto: http://www.dorinmihai.com