Vivere Adesso

Appena vedo qualche fiocco di neve, impazzisco di gioia. Ahaha!!! Ma poi, quando i fiocchi sono scesi a miliardi, come si fa a non guardare con dovuta ammirazione il manto bianco formatosi, e non improvvisare una bella pista per scivolare con il bob? Non si può resistere, no no.

Stamattina, ho caricato in macchina i miei figli e una loro amica e siamo partiti a divertirci, a casa della nonna. Giornata magnifica, mi mancava tantissimo buttarmi sulla neve, spensierata. Ecco, spensieratezza è la parola giusta per descrivere ciò che ho sentito. Si parla tanto del vivere “qui e ora” ed è una cosa veramente difficile da fare, perché i mille pensieri quotidiani non ci danno mai tregua, però non bisogna mai demordere. Ogni tanto dobbiamo provare a calmare la mente e concentrarci soltanto sulle cose che facciamo in questo preciso istante, senza pensare a ieri o domani. Grazie anche alla neve, per me è stata una giornata meravigliosa, ho vissuto veramente il presente…

C’è una domanda, letta nel libro di Eckhart Tolle “Il potere di Adesso”, a me rimasta impresa: “Adesso hai qualche problema?” Sono andata a cercarla nel libro e vi saluto così, trascrivendovi qualche frase:

“Per un attimo, dimenticati della tua situazione esistenziale e presta attenzione alla tua vita.
Qual è la differenza?

La tua situazione esistenziale esiste in relazione al tempo.

La tua vita a adesso.

La tua situazione esistenziale è creata dalla mente.

La tua vita è reale.

Trova lo stretto passaggio che conduce alla vita. Si chiama Adesso. Restringi la tua vita a questo momento. La tua situazione esistenziale può anche essere piena di problemi (molte lo sono), ma prova a vedere se c’è qualcosa che non va in questo istante. Non domani,né tra dieci minuti, adesso. Adesso hai qualche problema?
Quando hai troppi problemi, non c’è spazio per far entrare niente di nuovo, né per una soluzione. Perciò, tutte le volte che puoi, crea un intervallo in cui trovare la vita sotto la tua situazione esistenziale.
Usa appieno i tuoi sensi. Vivi nel punto in cui ti trovi. Guardati attorno. Osserva e basta, senza interpretare. Cogli lo spazio che permette a tutto di essere. Entra in profondità nell’Adesso.”

Viaggio (Călătorie)

Mentre ricordo, piacevoli emozioni mi accompagnano… sorrido. Dovrò  ritornare, ma con molto più tempo a disposizione.

Viaggio del 7 – 8 agosto 2015

Un giorno e mezzo… un giorno e mezzo di emozioni, ricordi, assaggi, SENTIRE…
Un breve viaggio in Romania, parte molto importante di me, viaggio dentro me stessa. Quel viaggio che aspettavo da troppi anni, undici e mezzo, per precisione.
Poco dopo il mio arrivo, ho avuto l’occasione di cenare in un posto meraviglioso, la “Locanda degli escursionisti”, che sembrava non c’entrasse niente con il resto della città e tra vari cibi, ho assaporato uno che conteneva ciò che nello stesso istante mi ha riportato nella mia infanzia, una spezie… una sola spezie e mi trovavo lì, assieme alla mia nonna, in campagna, in un luogo felice. Magico…
Nella stessa sera ho visitato il centro di Bucarest, le sue magnifiche fontane d’acqua che giocavano con i colori nel buio della notte, palazzi giganteschi e viali del vecchio centro, pieni di locali, gente, vita… mi sono sentita straniera, turista straniera, non conoscevo niente, riuscivo soltanto a capire tutto quello che si parlava, però sembravo appartenere ad altri luoghi. Soltanto il giorno seguente mi avrebbe riportato nei posti a me famigliari.
Pochissime ore di sonno per colpa delle emozioni, ed eccomi in macchina verso… ME. Avevo bisogno di ricordare le vie, posti in cui ho vissuto ed ecco che appena raggiunta l’entrata della città, dentro la mia testa si è aperta un’intera mappa. Non ci potevo credere. Erano anni che non riuscivo a ricordare. Sapevo tutto! Era bastato avvicinarmi fisicamente ai miei vecchi posti per riavere i ricordi. Non so esprimere le mie emozioni, forse in quel momento ero come un bambino che aveva appena ricevuto qualcosa che desiderava con ardore. Ho ripassato tutti i luoghi per me importanti ed espressivi… wow! WOW! Che gioia! Se un cuore potesse veramente esplodere di troppe emozioni, quello era il momento adatto.
Siccome il mio viaggio sarebbe finito con l’incontro dei colleghi delle superiori, non poteva mancare nei miei futuri ricordi la foto che ho allegato, scattata sulla panchina del liceo, dove ho passato quattro importantissimi anni e creato forti legami con persone che fanno parte di me tuttora. Ero impaziente di rivederli. Molti di loro non li vedevo dal 1999. Altre emozioni infinite, altri ricordi… ho ritrovato anime come me, contente, felici di rivederci e riabbracciarci. Eravamo quasi come nei tempi del liceo. Leggermente cambiati fisicamente, però sempre noi, li stessi. In quelle ore passate assieme, mi sono sentita come sedici anni fa. Cambiamo, ci lasciamo modificare dalle situazioni, società, persone incontrate nel nostro cammino, abbiamo sfumature diverse, però il nostro spirito è lo stesso e non aspetta altro che essere ritrovato.
Ho ritrovato gran parte di me stessa. Sono io, Gio, la bambina, l’adolescente sempre sorridente, ottimista e felice di vivere… un corto viaggio si direbbe. È stato il viaggio più significativo e importante che potessi fare. Un tuffo dentro di me.
Un giorno e mezzo pieno, pienissimo di emozioni … ciò che ci rende felici!

***

In timp ce-mi amintesc, emotii placute ma atraverseaza… zambesc. Trebuie să mă reîntorc, dar cu mult mai mult timp la dispoziție.

Călătoria din 7 – 8 august 2015

O zi și jumătate, o zi și jumătate de emoții, amintiri, gustări, TRĂIRI…
O scurtă călătorie în România, parte foarte importantă din mine, călătorie înăuntrul meu. Acea plimbare pe care o așteptam de prea mulți ani, unsprezece și jumătate cu exactitate.
Puțin timp după sosirea mea, am avut ocazia să mă așez într-un loc minunat, “Hanul drumeților”, care părea fără legătură cu restul orașului și printre diferite mâncăruri am gustat acel ceva ce m-a dus în același instant, cu mintea în copilărie. Eram din nou copilă… un simplu condiment, mărarul, m-a recondus acolo, cu bunica la țară, într-un loc fericit. Moment magic.
Apoi am vizitat Bucureștiul cu minunatele fântâni de apă, care se jucau cu culorile în întunericul nopții, palatul, construcții enorme și străduțele din vechiul centru, pline de locande, lume, viață… m-am simțit străină, turistă străină, nu cunoșteam nimic, reușeam doar să înțeleg tot ce se vorbea și totuși mă simțeam ca și cum aparțineam altor locuri. A doua zi urma sa mă va readucă în locuri mie familiare.
Puține ore de somn,din cauza emoțiilor și iată-mă în mașină, spre… MINE.
Aveam nevoie să-mi reamintesc străzile, locurile în care am trăit și de cum am ajuns la intrarea orașului, în creierul meu s-a deschis o întreagă hartă. Nu reușeam să cred. Erau ani de zile de când mă străduiam să-mi amintesc, fără rezultate… Acum știam tot! A fost suficient să mă apropii fizic de ceea ce-mi lipsea, pentru a reavea amintirile mele. Nu știu să-mi exprim prea bine senzațiile, dar cred că eram ca un copil mic, care primise un cadou pe care-l aștepta cu nerăbdare de foarte mult timp.
Am trecut prin toate locurile pentru mine semnificative… wow!WOW! Ce bucurie! Dacă o inimă ar putea exploda, acela era momentul potrivit.
Cum că această călătorie urma să se termine cu reîntâlnirea colegilor din liceu, nu putea lipsi din viitoarele mele amintiri o fotografie, cea atașată, făcută pe banca liceului unde am petrecut patru ani importanți și am strâns relații importante cu persoane care încă mai fac parte din mine. Pe mulți nu-i întâlneam din 1999. Alte infinite emoții, altre amintiri… Am regăsit suflete ca mine, bucuroase, fericite de a ne reîntâlni și îmbrățișa. Eram aproape ca-n timpul liceului. Un pic schimbați fizic, dar noi, aceeași. În acele ore petrecute împreună m-am simțit ca pe timpul adolescenței.
Ne schimbăm… ne lăsăm modelați de situații, societate, persoane întâlnite pe parcursul nostru de viață, avem culori, nuanțe diferite, dar spiritul nostru este același și nu așteaptă nimic altceva decât să fie regăsit.
Am regăsit o parte din mine. Sunt eu, Gio, aceeași, copila, adolescentă mereu zâmbitoare, optimistă și fericită de a trăi nenumărate sentimente.
S-ar spune o călătorie scurtă…
A fost călătoria cea mai semnificativă, importante, pe care aș fi putut-o face.
O scufundare în mine. O zi și jumătate plină, foarte plină de emoții… ceea ce ne face fericiți!

Essere o apparire?

Creiamo un mondo basato sull’apparenza,
sulla bellezza socialmente costruita,
un mondo finto, superficiale
invece di mettere le basi sulla bellezza interiore
e valorizzare le differenze individuali
per costruire un mondo sano, vivo, fiorente.

Creem o lume bazată pe aparențe și
pe frumusețe construită social,
o lume falsă, superficială,
în loc de a valoriza diferențele individuale
și a pune bazele pe frumusețea interioară,
pentru a construi o lume sănătoasă, vie, înfloritoare.

Foto modificata
Fotografo: http://www.dorinmihai.com

Ama! 

Ehi, fermati un attimo!
Fai un bel respiro e comincia ad amare…
incondizionatamente.
Ama per il piacere di farlo!
Mettiti alla prova.
Una volta superata, non vorrai più smettere…

***

Hei, oprește-te un pic!
Respiră profund și începe să iubești…
în mod necondiționat.
Iubește de plăcerea de a iubi!
Pune-te la încercare.
Odată ce o vei depăși,
nu vei mai vrea să te oprești…

Lottate! – Luptați!

Infrangi il duro guscio del “io non posso”
e vola libero nell’aria del “io posso”

Capita a tutti di sentirsi bloccati, tristi, angosciati… momenti in cui pensi che non ne uscirai più fuori. Non affondate nella sensazione di lamentela e soffocamento, nella tristezza, rabbia, angoscia! Esse condizioneranno la vostra vita, la negatività e il pessimismo si impossesseranno del vostro punto di vista.
Lottate! Amatevi! Fate un grande sforzo di ottimismo! Sforzatevi di vedere il lato buono delle cose, superando un passo alla volta ogni ostacolo.
La negatività si elimina con la positività. C’è sempre qualcosa di buono nelle nostre vite, basta cambiare il nostro modo di guardare per renderci conto. La nostra mente è un potentissimo strumento che può cambiare l’inferno che c’è in noi in paradiso.
Sognate, datevi dei obiettivi da raggiungere. Essere profondamente motivati, ci aiuta a cambiare il nostro percorso di vita.
Non limitatevi in nessun modo!
Siamo noi stessi che decidiamo qual è il momento giusto o sbagliato per realizzare qualsiasi cosa, siamo noi che decidiamo  in quale modo sentirci.
Lottate e cominciate a sorridere!
Un caldo abbraccio, guerrieri!
Giorgiana.

                                    ***

Rupe coaja tare a lui “nu pot”
și zboară liber în atmosfera lui “eu pot”

Se întâmplă fiecăruia dintre noi să se simtă blocat, trist, suferent… momente în care crezi că nu vei mai ieși la suprafață. Nu vă scufundați în sentimentul de plângere și sufocare, în tristețe, mânie, durere! Acestea vă vor condiționa viața, negativitatea și pesimismul vor intra în posesia punctului vostro de vedere.
Luptați! Iubiți-vă! Faceți un mare efort de optimism! Străduiți-vă a vedea partea bună a lucrurilor, depășind pas cu pas fiecare obstacol.
Negativitatea se elimină cu pozitivitatea. Există întotdeauna ceva bun în viața noastră și este de ajuns să schimbăm modul de a privi, pentru a realiza acest lucru. Mintea noastră este un instrument puternic care poate schimba iadul care este în noi în rai.
Visați, dați-vă obiective de atins. A fi profund motivați, ne ajută să schimbăm percursul propriilor vieți. Nu vă limitați în nici un fel!
Noi decidem care este momentul potrivit sau nepotrivit pentru a realiza orice, noi decidem în ce fel vrem să ne simțim.
Luptați și începeți să zâmbiti!
O caldă îmbrățișarea, războinicilor!
Giorgiana

Foto:https://www.facebook.com/Yogananda.Kriya.Yoga

Farfalle – Fluturi

Da bambina, dovevo viaggiare spesse volte sul treno.
Salivo e cercavo un posto al finestrino, sul quale quando si appannava
disegnavo col dito vari personaggi che prendevano vita
e incominciavano a comunicare con me.
I disegni più belli erano le farfalle,
mi ringraziavano e spiccavano il volo sotto il mio sguardo incantato.
Da grande… beh! Le materializzo sul palmo della mano.

~~~

Copilă fiind, deseori trebuia să călătoresc cu terenul.
Mă urcam și căutăm un loc la geam,
geamul pe care imediat ce se aburea, desenam cu degetul
diferite personaje care se animau si-ncepeau să comunice cu mine.
Desenele cele mai frumoase erau fluturii
care-mi mulțumeau și își luau zborul sub privirea mea încântată.
Mare fiind… ei bine, le materializez pe palma mâinii.

Foto dal web